FAKRO Adventure - FAKRO cucerește cele mai înalte culmi europene

Suntem la capătul unei veri luminoase și aventuroase și mulți dintre voi, prin locurile minunate pe care le-ați străbătut sau vizitat, ne-ați inspirat să lansăm o nouă provocare: ,,FAKRO Adventure".
Haideți să ne lăsăm contaminați de bucuria călătoriei și de curajul explorării!
Așadar, dăm START  aventurii cu o ascensiune pe cel mai înalt vârf al bătrânului nostru continent, Elbrus, alături de prietenul nostru, Ulise Galu.

Drumul nostru spre Caucaz a început cu zborul din București spre Mineralnye Vody (Rusia), de unde am pornit cu mașina până la poalele muntelui Elbrus în localitatea Azau (Rusia).

De aici, am început ascensiunea până la cota 4200m în Priut 11 unde ne-am instalat tabăra pentru puțină odihnă și aclimatizare. Norocoși de o vreme frumoasă am reușit să cucerim cel mai înalt vârf al Europei, Elbrus 5642m, de unde ne-am bucurat de măreția inegalabilă a munților.

Inspirați de grandoarea Caucazului am pornit într-o nouă aventură, de data aceasta în Alpi, pe vârful Mont Blanc.
Am zburat din București spre Geneva (Elveția) de unde am pornit spre orășelul Chamonix (Franța) aflat chiar la poalele Masivului Mont-Blanc. După ce am urcat cu telecabina până în Aiguille du Midi, am început adevărata ascensiune a muntelui cu traversarea celebrului Grand Couloir care se află într-o zonă stâncoasă dificilă. Ne-am oprit într-un mic refugiu unde ne-am petrecut noaptea, urmând ca a doua zi să pornim din nou la drum. După aproximativ 7 ore de mers am ajuns pe vârful Mont Blanc 4.810m de unde, tot norocoși de vreme superbă, am putut admira din plin priveliștea minunată asupra Alpilor, oferită de cel mai înalt varf al Europei Occidentale.

Chiar dacă vara a luat sfârșit, ne așteaptă o toamnă la fel de palpitantă, plină de aventuri și locuri spectaculoase.