FAKRO la Festivalul Luminii din Iași și Brașov

Pentru echipa FAKRO toamna a început cum nu se putea mai frumos, cu multă voie bună alături de mulți prieteni noi. În primul weekend al lui Septembrie am petrecut alături de mii de oameni (și omuleți 😊 ) minunați din Iași și Brașov la Festivalul Luminii, redescoperind împreună bucuria lucrurilor simple.

După cum bine știți, Festivalul Luminii este organizat în fiecare an în mai multe locații din România, cu scopul de a crea un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi și de a-și aminti că lucrurile mărunte din jurul lor le pot face clipa, ziua și viața mai bune.         

Festivalul luminii încurajează simplitatea, prietenia, bunul-simț și, asemeni FAKRO - dar sub o altă interpretare, acest festival are în centrul atenției lumina, transpusă prin lumânări (gulguțe), lampioane sau beculețe.

Vizitatorii au fost invitați să cânte, să se joace și să participe la ateliere alături de organizatorii evenimentului. Cu ajutorul acestora, am organizat și noi un atelier de colorat casuțe construite chiar de colegii noștri din materiale reciclabile, dar și expozitii foto cu proiecte arhitecturale FAKRO.

Copiii și părinții au fost răsplătiți pentru participarea la atelier dar și pentru creativitatea și imaginația cu care au decorat casuțele FAKRO.

Atât în Iași cât și în Brașov, organizatorii acestui eveniment au creat un spațiu primitor, relaxant, rupt din cotidian, menit să încurajeze comunitatea să redescopere frumusețea lucrurilor mărunte.

„Adevărata fericire nu e rezultatul bogăției, a succesului în carieră și nici măcar al satisfacerii tuturor plăcerilor. Fericirea e atunci când ești mulțumit de ceea ce ai și te bucuri din plin de asta. Dar mai presus de atât, adevărata cale spre fericire este aceea de a-i face pe ceilalți fericiți. ” - Robert Baden Powell - fondatorul mișcării cercetășești